Fala Português! newsletter #33 – Bem-vindo, Junho de 2023!

06/21/2023 9:21 am Publicat de Cristina Nițu

Caros leitores, 

Sperăm că sunteți bine și că minivacanța care tocmai s-a încheiat a fost plină de momente de odihnă și de relaxare! Avem câteva vești din universul limbii portugheze pentru voi, însă înainte de a trece la știrile pe scurt vă reamintim că așteptăm poveștile voastre pentru copii, despre prietenie, în format bilingv, până pe 15 iunie. Avem în plan să alegem poveștile cu mesajul cel mai puternic, să le ilustrăm și să le publicăm pe www.falaportugues.ro. Detalii despre proiect puteți găsi aici
 

Dacă ne-ați urmărit recent pe rețelele de socializare, probabil că ați dat și peste campania#citește_și_povestește, o inițiativă lansată pe 5 mai, de Ziua mondială a limbii portugheze, prin care ne-am propus să încurajăm cititorii să dea o șansă autorilor de expresie portugheză, pe care încă nu îi cunosc. Am reunit cele cinci recomandări într-un articol, pe care îl puteți parcurge aici. 
 

Nu în ultimul rând, suntem în căutare de colegi pentru cursurile de portugheză din toamnă. Dacă printre voi se numără viitori potențiali colegi sau știți pe cineva care ar vrea să împărtășească din dragostea sa pentru limba portugheză celor care vor să învețe limba lui Camões, avem aici un anunț cu detalii


Și-acum, știri pe scurt!

Interviu de văzut

Joana Vasconcelos se numără printre cei mai importanți artiști vizuali ai Portugaliei. Cu o concepție unică, imposibil de ignorat, lucrările Joanei Vasconcelos au fost expuse în lumea întreagă. În interviul realizat pentru Casa Dentro, artista vorbește despre colaborarea cu directorul creativ al Casei Dior, Maria Grazia Chiuri pentru colecția Dior Toamnă-Iarnă 2023 – 2024. Colaborarea a presupus realizarea decorului pentru defilare, în stil propriu artistei.
Interviul se oprește apoi asupra colecției realizate de Joana Vasconcelos pentru Roche Bobois, una dintre cele mai importante companii de mobilă de lux. Artista vorbește despre crearea unei palete de culori pastel complet noi pentru exterior, însă și despre libertatea de creație, despre ce a însemnat colaborarea cu o companie care mizează în egală măsură pe design, dar și pe aspectul practic al obiectelor create. 
Partea a doua a interviului se concentrează pe procesul creativ al artistei, un proces pe care îl consideră organic, unic și neașteptat – bucuria surprizei, a faptului că nu știi ce va ieși la final. Spre deosebire de un proces rațional, procesul creativ este pur intuitiv, măcar în primă fază. Pentru Vasconcelos, desenul este un mod de a gândi.

Propunere de lectură

Vă propunem un interviu de zile mari cu unul dintre cei mai cunoscuți chefi portughezi – José Avillez, fondatorul mai multor restaurante cu stele Michelin atât în Portugalia, cât și peste granițele țării. 

De o exigență ieșită din comun, Avillez reușește să transpună în farfurie valorile în care crede cu tărie: creativitate, savoir faire, disciplină și foarte multă tehnică. Toate aceste ingrediente i-au adus o serie de distincții din cele mai prestigioase, însă și o deschidere și o înțelegere a lumii pe care puțini reușesc să o atingă în timpul vieții.

În interviul pe care vi-l propunem spre lectură, potrivit mai degrabă avansaților (date fiind frazele complexe, încărcate de timpuri complexe), Avillez povestește despre disciplină și leadership în bucătărie, despre responsabilitatea care vine cu o a treia stea Michelin și despre importanța fundamentală a propriilor valorilor. În opinia sa, într-o lume complet distorsionată de imaginile publicate pe rețelele de socializare, e important să nu uităm că există colțuri ale lumii în care femeile încă luptă pentru a avea acces la educație.
Apropo, dacă vă pasionează Se condițional, articolul e numai bun pentru a vedea în context Se + futuro do conjuntivo + presente/futuro do indicativo/imperativo.

Muzică de ascultat în căști

Diana, a nossa aluna fofa e simpática, recomandă hitul verii, semnat de Salvador Sobral – Pedra quente. Dacă v-a plăcut, ceea ce cam credem că s-a întâmplat, stați pe-aproape. Diana va avea multe lucruri de împărtășit cu noi începând cu luna iulie, mas mais sobre isto daqui a pouco.

O poveste cu tâlc

Vă propunem o poveste plină de tâlc, care în mai puțin de trei minute și jumătate vă va face să vă amintiți cât de importantă este imaginația, cât de importante sunt emoțiile și cât de important este să le recunoaștem și să nu fugim de ele, mai ales de cele care ne macină și ne aduc tristețe. O coração e a garrafa, de Oliver Jeffers face parte din proiectul Letra Pequena a publicației Público, prin care sunt aduse în atenția publicului tânăr și foarte tânăr povești cu miez. 
Pentru noi, cei mari, O coração e a garrafa este un prilej numai bun să ne amitim să fructificăm curiozitatea celor mici (dar și pe-a noastră) și, dacă suntem în plin proces de învățare a limbii portugheze, să revedem timpurile imperfeito do indicativo e do conjuntivo, precum și pretérito perfeito simples.

Exerciții pentru studioși

Rigoleta, uma outra aluna fofa e simpática, ne propune o serie de exerciții, pentru cei mai experimentați dintre cei care învață limba portugheză. Organize tematic, exercițiile se adresează celor care au deja un bagaj de cunoștințe destul de dezvoltat sau celor care vor să și-l dezvolte folosindu-se de dicționar. Important de precisat faptul că aceste exerciții sunt destinate, în fapt, nativilor, însă nu ar trebui să îi sperie nici pe cei care învață limba portugheză ca limbă străină.

Uma expressão a não perder

Não me diga!

Nu mai spune(ți)!

Chegamos ao final!
Até à próxima!
Atentamente,
Cristina @ Fala Português!



Abonează-te la newsletter

    citit și sunt de acord cu modalitatea de procesare a datelor cu caracter personal

    Te-ar mai putea interesa

    10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

    10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

    01/18/2024 7:56 pmCITEȘTE ARTICOLUL
    O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

    O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

    12/23/2023 11:32 amCITEȘTE ARTICOLUL
    Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

    Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

    11/20/2023 11:36 amCITEȘTE ARTICOLUL
    Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

    Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

    10/17/2023 10:18 amCITEȘTE ARTICOLUL