Vacanță de vis pe plajele din împrejurimile Lisabonei

07/02/2021 5:49 pm Publicat de Liudmila Cernat ,

Îți dorești o vacanță relaxantă, cu mult soare, plaje cu nisip fin, artă urbană, muzee, atracții turistice de tot felul și mâncare excelentă, toate într-o capitală europeană? Te-am pus pe gânduri, neștiind dacă totuși este posibilă o vacanță la plajă când vizitezi Lisabona? Răspunsul nostru este „sim, senhora!” și sperăm că informațiile prezentate în acest articol te vor ajuta să iei cea mai bună decizie în cunoștință de cauză.

Vei fi cu adevărat vrăjit când vei păși pe plajele din apropierea Lisabonei, ce se scaldă în valurile Oceanului Atlantic. Vestea bună este că poți explora aceste plaje fabuloase din apropierea orașului călătorind cu trenul și/sau cu autobuzul.

Trebuie să te echipezi cu încălțăminte cât mai confortabilă, protecție solară și dorința de a absorbi razele soarelui pe minunatele plaje din împrejurimile capitalei portugheze.

Lisabona – Cais das Colunas

sursa foto: portugaldenorteasul.pt

Poate fi o surpriză pentru mulți, dar Lisabona chiar are o mică plajă urbană! Praia fluvial Ribeira das Naus este minusculă, dar… există! În fapt, este o fâșie mică de nisip exact lângă Cais das Colunas în Praça do Comércio. Așadar, în cazul în care chiar vrei să pui piciorul pe nisip în capitala Portugaliei, o poți face aici.

Cascais

Praia de São Pedro do Estoril, Praia do Tamariz – surse foto: booking.com, travel-in-portugal.com

Aproape toată coasta între Lisabona, Estoril și Cascais este presărată cu plaje mai mici sau mai mari (vreo 20 la număr), care sunt accesibile cu trenul. Călătoria nu durează mai mult de 40 de minute, iar trenul se ia din Cais do Sodré.

Printre cele mai populare plaje în direcția orașului Cascais se numără Praia de Santo Amaro de Oeiras, Praia de Carcavelos, Praia de São Pedro do Estoril și Praia do Tamariz.

În Cascais, la numai 3 minute de gară, pe aceeași fâșie de nisip se află Praia da Ribeira de Cascais, Praia da Conceição și Praia da Duquesa. În imediata apropiere, despărțită de celelalte plaje și de o serie de stânci se află Praia da Rainha, o plajă mică și ademenitoare, foarte populară în rândul localnicilor și turiștilor deopotrivă. Praia da Ribeira se află la încă 3 minute de mers pe jos și este ceva mai încăpătoare. Totuși, dacă e fim de semana, cu siguranță se lasă cu aglomerație mare pe nisipul auriu din Cascais!

Praia do Guincho

Dacă însă îți plac plajele mai întinse și aerisite, unde să beneficiezi atât de priveliște, cât și de freamătul plăcut al valurilor oceanului, musai să vizitezi Praia do Guincho.

Datorită valurilor mari și a brizei constante, Praia do Guicho este ideală pentru cei care vor să practice surf. Plaja se află la doar 5 km de Cascais și poți ajunge acolo cu autobuzul M05. Consultă orarul și traseul autobuzelor din Cascais pe site-ul mobi.cascais.pt.

Cabo da Roca și plajele din regiunea Sintra

Cabo da Roca

Dincolo de stâncile care se văd în depărtare de pe plaja Guincho se află Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa continentală. Poți ajunge aici din Cascais sau din Sintra cu autobuzul 403.

Cabo da Roca – „onde a terra se acaba e o mar começa” / „unde se termină pământul și începe marea”, fragment din Os Lusíadas, Canto III, de Luís de Camões, este cu adevărat o zonă superbă. Munții stâncoși și plajele sălbatice, un pic mai greu accesibile, sunt de o frumusețe rară.

Praia da Ursa

Coborârea până la nivelul nisipului splendid de pe Praia da Aroeira, Praia da Ursa sau Praia do Cavalo este destul de anevoioasă, dar nu imposibilă! Există poteci bine bătătorite și, chiar dacă vântul bate destul de puternic sau se lasă ceață, sunt șanse mari ca ceața și vântul să dispară când cobori spre plajă. Apropo, pentru aceste trasee trebuie neapărat să porți încălțăminte comodă. Nici vorbă de săndăluțe dacă vrei să mergi la plajele mirifice de lângă Cabo da Roca!

Alte plaje frumoase din Sintra pe care ai vrea să le pui pe wishlist ar mai fi Praia da Adraga, Praia Grande, Praia das Maçãs și Praia do Magoito.

Costa da Caparica

Costa da Caparica, fotografii de Alex Balint

Aflată la 30 de kilometri de Lisabona, Costa da Caparica îți va dezvălui oceanul Atlantic în toată splendoarea lui. Plajele cu nisip fin se întind pe o distanță de mai bine de 15 kilometri, așa că vei găsi negreșit un loc sub soarele portughez la o distanță acceptabilă de alți oameni.

Călătoria cu autobuzul din Lisabona până la plajele din Costa da Caparica durează aproximativ 40 de minute. Autobuzele 153 și 161 sunt administrate de compania Transportes Sul do Tejo și pornesc din Praça de Espanha și Praça Roma-Areeiro.

Pe cei 15 kilometri de plajă pornind din partea de Nord în jos pe linia de nisip se află Praia da Cova do Vapor, Praia de São João, Praia de Santo António, Praia do Dragão Vermelho, Praia Nova și Nova Praia, Praia da Saúde, Praia da Cornélia, Praia da Riviera, Praia da Mata, Praia da Rainha, Praia do Castelo, Praia do Pescador, Praia da Morena, Praia da Sereia, Praia do Infante, Praia Bela Vista și Praia naturista 19 (plajă pentru nudiști).

Concret, aceasta este coasta spectaculoasă care poate fi văzută din avion când se apropie de aterizarea în Lisabona.

Setúbal și peninsula Tróia

Praia Tróia Mar

Dacă toate plajele de mai sus ți se par prea aproape de Lisabona și ai vrea să vezi încă un peisaj deosebit, poți lua trenul spre Setúbal și catamaranul către nisipurile albe, fine și strălucitoare din peninsula Tróia.

Aici întinderea de nisip alb pare cu adevărat fără sfârșit. Apa de culoare turcoaz îți dă senzația că te afli într-un paradis. Valurile oceanului Atlantic scaldă această fâșie întinsă de nisip argintiu și-l poartă la câțiva kilometri creând o altă plajă care se vede în zare, dar care nu apare pe hartă. Peisajul este întregit de pădurile de pin care se întind în spatele plajei. Într-un cuvânt: idilic!

Praia do Portinho da Arrábida

Alte două plaje accesibile cu transportul public din Setúbal sunt Praia de Albarquel (autobuzul 726) sau Praia da Figuerinha (autobuzul 723). Cu mașina se poate ajunge cu ușurință la Praia do Portinho da Arrábida, Praia dos Coelhos, Praia de Galapinhos sau Praia de Galápos, frumoase tare și cu același nisip extraordinar de fin pe care-l vei adora!

Iar dacă plajele din împrejurimile Lisabonei ți-au trezit pofta de mai mult, pune deoparte câteva zile și pentru a vizita plajele fabuloase din sudul Portugaliei. Este vorba despre regiunea Algarve, recunoscută în 2020 drept cea mai bună destinație pentru plajă, potrivit World Travel Awards.

Ca să-ți faci o idee, citește textul în limba portugheză scris de Silvia Ienea despre orașul în care a copilărit – Portimão: cidade de belas praias no coração do Algarve.

Tu unde ai face prima oprire?

Dacă ți-au plăcut recomandările noastre nu uita să te abonezi la newsletter-ul Fala Português! O selecție lunară cu noutăți din lumea lusofonă, recomandări de filme, podcast-uri, muzici și alte resurse educaționale.

Que mais? Ne mai poți urmări pe Instagram și pe Facebook, unde împărtășim tot felul de curiozități și sfaturi practice pentru învățarea limbii portugheze!



Abonează-te la newsletter

    citit și sunt de acord cu modalitatea de procesare a datelor cu caracter personal

    Te-ar mai putea interesa

    10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

    10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

    01/18/2024 7:56 pmCITEȘTE ARTICOLUL
    O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

    O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

    12/23/2023 11:32 amCITEȘTE ARTICOLUL
    Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

    Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

    11/20/2023 11:36 amCITEȘTE ARTICOLUL
    Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

    Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

    10/17/2023 10:18 amCITEȘTE ARTICOLUL