Guerra Colonial Portuguesa: începutul sfârșitului colonialismului portughez în Africa
Guerra do Ultramar sau Guerra Colonial a fost un război purtat de Portugalia pe trei fronturi – în Angola, Mozambic și Guineea-Bissau – în încercarea de a pune capăt mișcărilor de eliberare națională și de a menține intact Imperiul portughez.
Pe continentul african, de cealaltă parte a Ecuatorului, războiul purta un alt nume – Guerra de Libertação – și marca lupta de eliberare de sub ocupația portugheză.
Acest război este deseori menționat ca fiind începutul sfârșitului pentru influența prim-ministrului portughez António de Oliveira Salazar și a regimului său de extremă-dreaptă Estado Novo.
În cei 13 ani de lupte, între 1961—1974, aveau să-și piardă viața peste 10.000 de militari portughezi, iar alți 20.000 au rămas cu traume fizice. Peste 100.000 de civili din colonii au murit în acest război.
Aproape 10% din întreaga populație adultă a Portugaliei a fost mobilizată, iar 90% dintre tinerii portughezi deveneau peste noapte soldați. La finalul războiului, 150.000 de soldați trecuseră prin teatrele de operațiuni.
Cauzele războiului
sursa foto: esquerda.net, fotograf Fernando Carteira
Salazar, la cârma Ministerului de Finanțe, a îmbunătățit semnificativ economia portugheză și a fost, în consecință, foarte apreciat pentru acest lucru. Dar prețul a fost plătit de populația indigenă din colonii, care era forțată să muncească pe plantațiile colonizatorilor portughezi.
Mai mult, noua constituție din 1933 definea teritoriile ocupate drept Imperiu, iar Estatuto do Indígena (Statulul băștinașului) discrimina rasial, social și economic populația autohtonă.
Foamea și disperarea se instalează după o perioadă în care a fost impusă cultivarea teritoriilor cu o singură cultură, cum era cazul bumbacului în Angola și Mozambic, în detrimentul culturilor agricole de subzistență. Violența și abuzurile generalizate ale administrației portugheze, cumulate cu tratamentele inumane aplicate băștinașilor de către proprietarii moșiilor, dau naștere primelor revolte împotriva statului portughez.
Începutul sfârșitului: Angola — 1961
sursa foto: museudoaljube.pt, fotograf Manuel da Graça e Costa
Pe 4 ianuarie 1961, țăranii de pe plantațiile de bumbac din Baixa do Cassange (regiunea Malanje, Angola) se revoltă împotriva tratamentelor inumane și a muncii forțate. Muncitorii au oprit producția de bumbac și au tăiat căile de acces către regiune, cerând expulzarea albilor. Ca răspuns, Portugalia ordonă potolirea revoltei prin bombardarea cu napalm a satelor din preajmă.
Revolta continuă cu atacul asupra pușcăriilor din Luanda și a posturilor-cheie ale administrației portugheze în februarie 1961. Aceste acțiuni sunt dirijate de Movimento Popular de Libertação de Angola – Mișcarea Populară de Eliberare a Angolei (MPLA) și au rolul, pe de-o parte, de a elibera prizonierii politici, iar pe de altă parte, de a obține armele necesare pentru continuarea revoltei pe câmpul de luptă.
În luna martie a aceluiași an, União dos Povos de Angola – Uniunea Popoarelor din Angola (UPA) lansează un atac fulgerător asupra proprietarilor de plantații din nordul țării. Sute de familii portugheze și băștinașe sunt măcelărite cu cruzime. Pusă în fața acestui măcel de proporții, în aprilie 1961, Portugalia trimite primele efective de soldați în Angola.
Independența Angolei este recunoscută 14 ani mai târziu, pe 11 noiembrie 1975, după mai multe runde de negocieri purtate deja cu noua conducere portugheză post-revoluție.
Guineea-Bissau — ianuarie 1963
sursa foto: dn.pt
Conflictul început în Angola s-a răspândit și în alte teritorii colonizate de portughezi. Astfel, Guineea-Bissau a devenit cel mai complex și complicat conflict al Războiului Colonial. Aici trupele portugheze s-au confruntat cu un război de tip gherilă, un teritoriu greu de controlat din cauza râurilor ce-l traversează și, pe deasupra, o climă potrivnică.
Amílcar Cabral – liderul carismatic al Partidul de Independență din Guineea și Capul Verde (PAIGC) era un adversar de temut. Prin urmare, portughezii au întreprins mai multe tentative de capturare a acestuia, una dintre ele fiind Operação Mar Verde (Operațiunea Marea Verde). Autoritățile portugheze nu recunosc nici acum implicarea lor în asasinarea lui Amílcar Cabral în ianuarie 1973. Contrar efectului scontat, după moartea lui Cabral, lupta armată se intensifică și portughezii pierd din ce în ce mai mult teren.
Guineea-Bissau își declară unilateral independența pe 24 septembrie 1973 și este prima colonie portugheză care devine independentă un an mai târziu. Peste 80 de țări recunosc independența Guineei-Bissau, iar Portugalia va ajunge să o facă abia pe 10 septembrie 1974, la câteva luni bune după Revoluția Garoafelor.
Mozambic — 1964
sursa foto: escolavirtual.pt
În Mozambic luptele încep în 1964, când un preot olandez este asasinat în Nangololo din regiunea Cabo Delgado. O grupare de gherilă din cadrul Frente de Libertação de Moçambique – Frontul de Eliberare a Mozambicului (FRELIMO) își asumă răspunderea și, în scurt timp, încep atacurile asupra obiectivelor portugheze din Cabo Delgado, Niassa și Tete.
Eduardo Chivambo Mondlane, antropolog care lucra la Organizația Națiunilor Unite (ONU), a fost primul președinte al FRELIMO. Mondlane a dus eforturi diplomatice intense și a încercat mediatizarea luptei de eliberare, ceea ce a pus Portugalia într-o poziție din ce în ce mai fragilă pe plan internațional. Mozambic și-a obținut independența pe 25 iunie 1975.
Celelalte teritorii aflate sub ocupație portugheză, deși nu au fost implicate în Guerra Colonial, au avut mișcări de eliberare națională din care s-au format primele partide odată cu obținerea independenței.
În 1974, Portugalia se afla izolată în comunitatea internațională. Deși făcea parte din ONU și NATO, era ultima țară europeană care ținea cu dinții de colonii.
Totul avea să se schimbe odată cu Revoluția Garoafelor, pe 25 aprilie 1974, despre care vă povestim în episodul următor!
Pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul Războiului Colonial Portughez recomandăm dosarul Descolonização portuguesa: os 500 dias do fim do império realizat de RTP.
Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați vă abonați la newsletter-ul Fala Português! O selecție lunară cu noutăți din lumea lusofonă, recomandări de filme, podcast-uri, muzici și alte resurse educaționale.
Que mais? Ne mai puteți urmări pe Instagram și pe Facebook, unde împărtășim tot felul de curiozități și sfaturi practice pentru învățarea limbii portugheze!
