José Saramago. Viața obișnuită a unui om extraordinar

S-a născut la 16 noiembrie 1922, în Azinhaga, un sat modest din regiunea Ribatejo, la o distanță relativ mică, de aproximativ o sută de kilometri, la nord de Lisabona. Nașterea sa a fost adusă la cunoștință Registrului Civil două zile mai târziu, unde apare născut pe 18 noiembrie, o mică stratagemă prin care părinții săi au evitat, astfel, să fie amendați pentru întârzierea declarării în acte. Tot atunci, din proprie inițiativă se pare, funcționarul local i-a atribuit și numele de Saramago lui José de Sousa, nume sub care erau cunoscuți bunicii săi. Privind acum în urmă, pare că tocmai acest Saramago (în traducere „ridichea albă”) avea să-i marcheze destinul, fiind vorba de numele unei plante rezistente, care se răspândește repede, crește înaltă, cu flori mici, distinse. 

Copilăria sa a fost departe de a fi excepțională. Prima locuință, neîmpărtășită cu alte familii, a cunoscut-o abia spre vârsta de 10 ani. Primele cărți și le-a putut permite abia la 19 ani, însă cu bani împrumutați de la un prieten. Până atunci s-a bucurat doar de cărțile din bibliotecile școlare și de bibliotecile publice. A fost preocupat de studiu de la bun început. S-a remarcat la școală încă din anul doi, când deja nu mai făcea greșeli de ortografie, iar următorii doi ani i-a terminat într-unul singur. A fost nevoit să se orienteze spre o școală profesională, ca urmare a faptului că părinții nu își mai puteau permite să îl trimită la studii. A lucrat o vreme ca lăcătuș mecanic, apoi s-a îndreptat către funcții de tip administrativ.

În 1947, anul nașterii singurei sale fiice, Violante, publică primul roman, intitulat Terra do Pecado (inițial A Viúva). Scrie apoi Claraboia („Lucarna”), care va fi publicat postum. Urmează un hiat de 19 ani, în care nu scrie și nu publică, perioadă în care consideră că publicul cititor, și așa restrâns, nu îi va duce lipsa. În 1966 publică Os poemas possíveis („Poemele posibile. Antologie 1966-1975”). Posibil ca perioada anilor 50, petrecută într-o mică editură, Estúdios Cor, să îi fi restârnit interesul pentru publicare. De altfel, între 1955 și 1981, se dedică traducerilor și aduce în atenția cititorilor titluri semnate de Colette, Maupassant, Tolstoi, Baudelaire, Hegel printre mulți alții. Părăsește editura în 1971 și face pasul către Diário de Lisboa, urmat de un altul , în 1975, către Diário de Notícias, în calitate de director-adjunct. Revoluția Garoafelor, moment istoric și politic de mare încărcătură, îi aduce însă demisia. Pleacă de la Diário de Notícias pe fondul unor mașinațiuni politice, care îl dezamăgesc profund. 

Rămas fără slujbă și fără prea multe perspective de viitor, se dedică scrisului în întregime, vrând să afle dacă are, într-adevăr, stofă de scriitor. La începutul anului 1976 se instalează în Lavre, o mică așezare în Alentejo, unde se documentează și studiază pentru romanul Levantado do chão („Ridicat de la pământ”). După câteva încercări în zona prozei scurte și a dramaturgiei, anii ‘80 îi dedică aproape în întregime romanului. Publică Memorial do Convento („Memorialul mînăstirii”), O Ano da Morte de Ricardo Reis („Anul morții lui Ricardo Reis”), A Jangada de Pedra („Pluta de piatră”) și História do Cerco de Lisboa („Istoria asediului Lisabonei”). Apariția romanului O Envangelho segundo Jesus Cristo („Evanghelia după Isus Cristos”) în 1991 declanșează o serie de critici și proteste și este cenzurat de Guvernul portughez, care interzice nominalizarea titlului la Premiului European pentru Literatură, considerându-l o ofensă adusă catolicilor. În urma acestui episod, José Saramago se mută definitiv, împreună cu soția sa, Pilar del Rio, pe insula Lanzarote, în arhipelagul Insulelor Canare. 

În 1995, an în care publică Ensaio sobre a Cegueira („Eseu despre orbire”), câștigă Premiul Camões urmat, în 1998, de Premiul Nobel pentru Literatură. Se deschide, astfel, o nouă etapă care include nu doar apariții, interviuri și luări de cuvânt, ci și o lungă perioadă dedicată scrisului. Publică, printre altele, A Caverna („Peștera”), A Maior Flor do Mundo, O Homem Duplicado („Omul duplicat”), Ensaio sobre a Lucidez („Eseu despre luciditate”), As Intermitências da Morte („Intermitențele morții”), A Viagem do Elefante („Călătoria elefantului”). 

În 2007 este înființată Fundația José Saramago, găzduită de Casa dos Bicos, edificiu de influență Renascentistă și Manuelină, ridicat în secolul XVI. De remarcat că este una dintre puținele clădiri care a supraviețuit cutremurului devastator din 1755. 

Se stinge din viață la 18 iunie 2010, în Lanzarote, lăsând în urmă o activitate impresionantă, care numără peste 40 de titluri, traduse în peste 40 de limbi. 

Amintim că în limba română au fost publicate la Editura Polirom următoarele volume:

• „Anul morții lui Ricardo Reis”, traducere și postfață de Mioara Caragea
• „Cain”, traducere de Simina Popa
• „Călătoria elefantului”, traducere de Mioara Caragea
• „Călătorie prin Portugalia”, traducere și note de Mirela Stănciulescu
• „Caietul. Texte scrise pentru blog”, traducere și note de Simina Popa
• „De la statuie la piatră”, traducere și note de Simina Popa
• „Eseu despre luciditate”, traducere și note de Giorgiana Bărbulescu
• „Eseu despre orbire”, traducere de Mioara Caragea
• „Evanghelia după Isus Cristos”, traducere de Mioara Caragea
• „Fărâme de memorii”, traducere și note de Georgiana Bărbulescu
• „Halebarde, halebarde”, traducere de Simina Popa, Corina Nuțu și Cerasela Barbone
• „Intermitențele morții”, traducere de Georgiana Bărbulescu
• „Istoria asediului Lisabonei”, traducere, prefață și note de Mioara Caragea
• „Jurnalul din anul Nobelului”, traducere și note de Simina Popa
• „Lucarna”, traducere și note de Simina Popa
• „Manual de pictură și caligrafie”, traducere și note de Georgiana Bărbulescu, note și postfață de Mioara Caragea
• „Memorialul mînăstirii”, traducere și note de Mioara Caragea
• „Omul duplicat”, traducere de Georgiana Bărbulescu
• „Peștera”, traducere de Mioara Caragea
• „Pluta de piatră”, traducere și note de Mirela Stănciulescu
• „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)”, traducere de Simina Popa
• „Ridicat de la pământ”, traducere și note de Simina Popa
• „Toate numele”, traducere și postfață de Mioara Caragea
• „Ultimul caiet”, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, traducere din limba spaniolă de Lavinia Similaru

Le mulțumim traducătoarelor Mioara Caragea, Simina Popa, Georgiana Bărbulescu, Mirela Stănciulescu, fără a căror implicare și dedicare opera lui José Saramago ar fi rămas necunoscută nevorbitorilor de limbă portugheză. 

Departe de a fi o biografie completă, ne-am propus ca în acest articol să aducem viața scriitorului José Saramago mai aproape de cititorii săi fideli. Cei care doresc să afle mai multe sunt încurajați să citească biografia scriitorului scrisă chiar de domnia sa, disponibilă pe pagina Fundației José Saramago. 

Articol dedicat Anului Centenar José Saramago.

Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați vă abonați la newsletter-ul Fala Português! O selecție lunară cu noutăți din lumea lusofonă, recomandări de filme, podcast-uri, muzici și alte resurse educaționale.

Que mais? Ne mai puteți urmări pe Instagram și pe Facebook, unde împărtășim tot felul de curiozități și sfaturi practice pentru învățarea limbii portugheze!