Fala Português! newsletter #18 – Bem-vindo, Julho de 2021!
Ilustrația lunii iulie, „Torre de Belém”, de Andreea Macovei
Olá, fofinhos,
Como estão, tudo bem? Cum vă descurcați cu temperaturile de vară?
Noi ne perpelim, când pe-o parte, când pe cealaltă, ca înainte de minivacanța de dinainte de cursurile de vară!
Nu vă impacientați, însă! Revenim cu forțe proaspete din 19 iulie, când ne vedem cu cei care vor să continue să studieze limba portugheză și în lunile de foc.
Dacă vă numărați printre studioși, avem pregătite câteva grupe, pentru începătorii mari și intermediarii mici și medii. Programul de scandal rămâne cel consacrat, adică de luni până joi, de la 18:30 la 20:30. Cel mai bine vă lămurește articolul dedicat subiectului.
Pentru cei care vor să se relaxeze și să facă niscaiva pauză de la studiu, am pregătit o serie de recomandări. Categoriile sunt, din nou, pe toate gusturile și plăcerile. Avem și film, și muzică, și podcast, și recomandări de lectură, ba chiar și două secțiuni noi, legate mai puțin de studiul propriu-zis al limbii portugheze, dar menite să vă stârnească curiozitatea și să vă aducă mai aproape de provocările lumii noi.
În caz că vă întrebați ce noutăți editoriale au mai apărut pe www.falaportugues.ro, avem după cum urmează:
La capitolul „Lecția de portugheză 2.0” vă așteaptă un ghid filosofic de supraviețuire cu privire la învățarea limbii portugheze, cum să descriu o acțiune pe care o fac chiar acumîn momentul vorbirii, o serie de expresii care cer conjunctivul prezent și, nu în ultimul rând, când folosim conjunctivul dacă ne exprimăm opinia.
Profităm de ocazie să vă informăm că „Lecția de portugheză 2.0” intră în vacanță pe timp de vară. Ne reauzim din octombrie. Până atunci, apelați cu încredere la lecțiile disponibile, însoțite de varianta audio și de exerciții, pe care le puteți descărca.
Pentru cei care urmează să plece în vacanță, Liudmila ne-a povestit despre ce cadouri putem să le aducem prietenilor când ne întoarcem din Portugalia.
Pentru cei care sunt interesați mai degrabă de articolele în limba portugheză avem două articole scrise de Silvia Ienea, studentă la Universitatea de Vest din Timișoara, unul despre șocul mutării din Portugalia în România, altul despre orașul Portimão, și încă un articol, despre Costinești, văzut prin ochii portughezei Mariana Colombo.
Ouriço-Chouriço, Ariciul-Cârnat adică, mascota Fala Português! și-a făcut o nouă apariție în paginile numărului 18 al revistei Fabulafia. Îl găsiți și la noi pe site, într-o variantă prescurtată față de cea din revistă. Vine la pachet cu pronunția câtorva culori în limba portugheză, așa că zicem că parcă nu-i tocmai de ratat.
Câte ceva să placă la toată lumea, cum ar veni.
Acestea fiind spuse, vă lăsăm să vă aruncați un ochi peste recomandări.
Ne reîntâlnim la final, pentru pupături și îmbrățișări!
Filme, documentare, seriale în portugheză
A Costa dos Murmúrios
Acțiunea filmului are loc în Maputo, capitala Mozambicului, la începutul anilor ‘70. Evita ajunge în Mozambic pentru a se căsători cu iubitul său, Luís, care-și face serviciul militar acolo. În scurt timp, Evita realizează că Luís nu mai este omul pe care-l cunoștea din Lisabona…
Filmul, bazat pe romanul omonim al Lidiei Jorge, nu este neapărat un film de război, ci mai degrabă un film despre societatea portugheză de la începutul Războiului Colonial, despre iubire, despre abuzuri, despre lupta pentru eliberare națională și emancipare feminină. Filmul are și subtitrări în limba engleză, așa că poate fi o soluție excelentă pentru a prinde gustul accentului în portugheza europeană.
GeoPortugal
Documentarul este mai întâi de toate o călătorie fascinantă prin tezaurul natural al Portugaliei. Dar dincolo de prezentarea unor imagini spectaculoase din Arouca GeoPark sau Ilha das Flores din Azore, realizatorii documentarului trag un important semnal de alarmă cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra vieții noastre. Cele două episoade (GeoPortugal I și GeoPortugal II) sunt disponibile online, însă fără subtitrări, așadar înarmați-vă cu puțină răbdare pentru a desluși intervențiile experților geologi. Vestea bună e că nu e chiar atât de complicat pe cât poate părea la o primă încercare! Força!
Agustina Bessa-Luís – Nasci Adulta e Morrerei Criança
Un documentar ce conturează în profunzime portretul scriitoarei Agustina Bessa-Luís, unul dintre cele mai importante nume din literatura portugheză contemporană. După o viață dedicată în întregime universului literar, în 2004 Agustina Bessa-Luís a fost distinsă cu cel mai prestigios premiu acordat autorilor de expresie lusofonă – Premiul Camões.
Conversas ao Sul
Un extraordinar talk-show de divertisment difuzat pe RTP África. Prezentatorul David Dias își provoacă invitații în cele mai amuzante feluri posibile. Așadar, se lasă obligatoriu cu o doză bună de râs, voie bună și muzică excelentă pe fundal. În ultima emisiune este invitată artista Mynda Guevarra, despre care v-am mai povestit în articolul Rap și hip-hop în lusofonie. Aproveitem!
Cea mai bună muzică portugheză
Salvador Sobral – Paint the Town
Dedicație specială pentru a nossa querida Carmen! Paint the Town (pictează orașul) face parte din ultimul album al lui Salvador Sobral – “bpm”, realizat în colaborare cu venezueleanul Leo Aldrey. Versurile celor 14 melodii cuprinse în album sunt scrise chiar de Salvador Sobral, iar numele albumului bpm vine de la “batimentos por minuto” (bătăi pe minut), aluzie la bătăile inimii care dau pulsul muzicii și o fac vie.
Nena – Portas do Sol
Ce poate fi mai plăcut decât o plimbare prin Lisabona în compania unei melodii frumoase? Tânăra artistă portugheză Nena dedică primul său single Lisabonei, ne ia de mânuță și ne plimbă prin cele mai frumoase locuri din capitala însorită a Portugaliei și din împrejurimi: à beira do rio Tejo, Baixa-Chiado, Praça do Rossio, miradouro Portas do Sol și multe altele. Boa viagem!
Cântat ao vivo alături de Banda Musical de São Pedro da Cova, Tanto Faz este ultimul single din albumul de debut al Claudiei Pascoal – „!” (Ponto de Exclamação). Potrivit artistei, “Tanto Faz é um bom ponto final ao ponto de exclamação”. Melodia are un ritm deosebit, iar interpretarea ei live alături de o orchestră îi dă o forță extraordinară! Excelente música!
Toate melodiile lui SYRO (Diogo Lopes) negreșit fac parte din playlist-urile radiourilor naționale și, în plus, integrează coloana sonoră a mai multor telenovele și programe de televiziune portugheze. Aparentemente, versurile melodiei Casa sunt inspirate dintr-o perioadă cât se poate de reală în viața artistului: împărțit mereu între case, camere de hotel și cu bagajele gata făcute ținute mereu în portbagajul mașinii.
ProfJam, benji price – Tribunal
Melodia face parte din albumul System, o colaborare de succes între tinerii rapperi portughezi ProfJam și benji price. Tot această melodie le-a adus și nominalizarea la categoria “Vodafone Canção do Ano” al premiilor Play – Prémios da Música Portuguesa, singura categorie în care publicul își poate alege favoritul! Ceremonia are loc pe 8 iulie, așa că vă dăm de veste în newsletter-ul următor care sunt câștigătorii. Apropo, SYRO și Cláudia Pascoal vor disputa titlul de “Artista Revelação do Ano”. Să le urăm succes și să ne bucurăm în continuare numai de muzică bună!
Vă reamintim că în playlistul Newsletter muzical à portuguesa veți găsi toate melodiile pe care vi le-am recomandat de-a lungul timpului, potrivite pentru toate gusturile și stările sufletești. Aproveitem!
Podcast în limba portugheză
Reset – Poate ați auzit deja de Mariana Cabral, cunoscută în mediul online ca Bumba Na Fofinha. Este o comediantă portugheză care nu se rușinează să abordeze cele mai intime tematici, fără pudoare! Ei bine, cel mai nou produs multimedia al Marianei se numește Reset și este un podcast despre eșec.
Dacă suntem obișnuiți să consumăm interviuri doar cu prilejul succeselor intervievaților, în acest podcast se vorbește despre exact opusul succesului: cu cât mai mare e eșecul, cu atât mai multe învățăminte ai de tras.
Invitații, cel puțin deocamdată, sunt aleși pe sprânceană, fără exagerare! Printre aceștia se numără deja Ricardo Araújo Pereira, Carolina Deslandes, Rui Maria Pêgo, Gisela João, José Avillez, Capicua, Salvador Sobral și Joana Marques. Este podcast é um espetáculo!
Que história! – Dacă sunteți fani cazuistică extraordinară acest podcast numaidecât o să vă placă. Jurnalistul BBC News Brasil Thomas Pappon prezintă în podcastul Que história! povești adevărate pe care nici cele mai creative minți nu le-ar fi putut inventa, tudo em português do Brasil. Iar dacă vă numărați printre cei care vor să fie în pas cu actualitatea și să-și citească știrile în portugheză, vă recomandăm să aruncați un ochi și pe site-ul BBC News Brasil.
Eu Conto – Plano Nacional de Leitura 2027 (PNL 2027) este o resursă extraordinară pentru iubitorii de portugheză. De această dată PNL 2027 ne surprinde cu un podcast de povestiri și legende narate de copii și adulți din diverse regiuni ale Portugaliei și din lusofonie.
Cărți, reviste digitale, bloguri și audiobooks în limba portugheză
Am ajuns și la mult așteptatele recomandări de lectură, care culmea, sunt prezentate aici tot sub forma unui podcast. Sugestiile de lectură sunt făcute chiar de bibliotecarii din rețeaua Bibliotecas de Lisboa (BLX). Aceștia vorbesc despre cărțile lor preferate, despre noutăți din literatura universală, autori de expresie portugheză și nu numai.
Pentru cinefili recomandăm această resursă online cu informații prețioase despre cinematografia portugheză. Aici găsiți atât descrierea filmelor, cât și trailere sau prezentarea actorilor și regizorilor portughezi. Dacă vreți, Memoriale – Cinema Português este un fel de imdb portughez cu informații veridice, atent selectate și prezentate de criticul de film Jorge Leitão Ramos.
Provocarea limbii portugheze
Palavra do Dia – pentru rubrica provocarea limbii portugheze vă supunem atenției pastila de limbă marca Antena 1 care dezvăluie originea expresiilor populare, etimologia și istoria cuvintelor de zi cu zi din limba portugheză. Episoadele au în jur de un minut și în mod succint ne prezintă tot ce trebuie să știm despre cuvântul respectiv. Poate fi un mod plăcut de a învăța (măcar câte 10) cuvinte pe zi în limba portugheză. Força!
Falar, Falar Bem, Falar Melhor – Ei bine, cine citește acest newsletter și nu-și dorește să vorbească portugheză bine și chiar mai bine? Această emisiune-concurs amintește cumva de emisiunile TVR Cultural și reunește diferite generații în jurul limbii portugheze. Sunt prezentate diverse particularități ale limbii portugheze, sunete, cuvinte, reguli de scriere și vorbire. Muitíssimo interessante!
Vizităm online Muzeul Calouste Gulbenkian din Lisabona
Știm că în ultima vreme v-am tot plimbat prin muzee, dar ca argument în apărarea noastră expoziția “Tudo o que eu quero – Artistas portuguesas de 1900 a 2020” é realmente um tesouro!
Expoziția reflectă creația feminină în arta portugheză, reprezentând mai multe generații, discipline, curente artistice și idei politice. Cele peste 200 de opere semnate numai de artiste portugheze, expuse fizic în Muzeul Calouste Gulbenkian din Lisabona, sunt acum disponibile și online pe platforma Google Arts & Culture.
La Gulbenkian operele sunt expuse în 16 săli, iar lucrările provocatoare ale artistei Luisa Cunha sunt amplasate chiar și în băile muzeului! Picturile, sculpturile, desenele, panourile de azulejos și instalațiile artistice sunt semnate de 40 artiste portugheze printre care se numără Aurélia de Sousa, Maria Helena Vieira da Silva, Lourdes Castro, Paula Rego, Ana Vieira, Salette Tavares, Helena Almeida, Joana Vasconcelos, Maria José Oliveira, Grada Kilomba etc. Boa visita!
Cabinetul de curiozități
Inaugurăm astăzi o secțiune nouă cu recomandări din afara universului lusofon, dar care sperăm să vă stârnească curiozitatea! Pentru început vă lăsăm mai jos o prezentare a profesorului Richard Jolly (London Business School) care ne-a pus pe gânduri.
Building personal and organisational resilience nu este tocmai prezentarea clasică și plictisitoare despre cultura organizațională, ci explorează mai degrabă mentalul uman și motivațiile care ne ghidează în activitățile de zi cu zi. De reținut: fiecare dintre noi își poate aduce contribuția la construirea unei organizații eficiente și adaptabile schimbărilor din mediul înconjurător, trebuie doar să ne canalizăm energiile către lucrurile care chiar contează!
Citação que não sai da cabeça
«Para cada ser humano há um mundo perfeito feito especialmente para ele ou para ela.»
Zygmunt Bauman
Șiiiiiii…am ajuns la final!
Vă dorim petrecere frumoasă în luna lui cuptor!
Să ne auzim cu bine în august!
Vacanță frumoasă și spor la învățat, dacă e cazul!
Até breve!
Beijinhos,
Liudmila și Cristina @FalaPortuguês!