Ouriço-Chouriço e as cores. Ariciul-Cârnat și culorile în numărul 18 al revistei Fabulafia
Olá, micuțule cititor!
Dacă ai ajuns aici, mare explorator scrie pe tine! Băgăm de seamă că l-ai cunoscut deja pe simpaticul Ouriço-Chouriço din paginile revistei Fabulafia și că ai venit în vizită să afli mai multe despre limba portugheză.
În episodul de astăzi îți arătăm cum să pronunți corect în portugheză culorile pe care le-ai găsit plasate strategic la secțiunea Ariciului-Cârnat în paginile numărului 18 ale revistei Fabulafia.
Avem așa:
1 – verde
2 – vermelho (roșu)
3 – amarelo (galben)
4 – azul (albastru)
5 – cor de laranja (portocaliu)
6 – castanho (castaniu/maro)
7 – cor-de-rosa (roz)
Hai să auzim acum cum se și pronunță:
Dacă mai ții minte, Ouriço-Chouriço, Ariciul-Cârnat adică, este un arici simpatic căruia i-am spus așa tocmai pentru că e…ei bine, mic și îndesat ca un cârnat :))) Cam cum arată în ilustrația de mai jos, realizată de Alexander Glonin.
Vine tocmai din Portugalia, dar se tot plimbă prin țările în care limba portugheză e limbă oficială, așadar și prin în Brazilia, și prin Africa și chiar și prin Asia!
Citește și: Prima întâlnire cu Ouriço-Chouriço în paginile revistei Fabulafia
Dacă ai colorat ariciul din ultimul număr al revistei, ne-ar plăcea să vedem ce-a ieșit!
Primim răvașe la contact@falaportugues.ro și le răsplătim cu încurajări și cuvinte în portugheză!
Força! Até logo! Pe data viitoare!