Fala Português! newsletter #7 – Bem-vindo, Setembro de 2020!
Olá! Viva! Como estão?
Dar ce repede a trecut vara, nici nu știm unde s-a dus, parcă a fugit într-un piscar de olho! Sperăm că v-ați încărcat bateriile și că ați profitat de timpul frumos de afară. Noi ne pregătim ușor, ușor să întâmpinăm toamna cu o serie nouă de cursuri, despre care o să vă spunem absolut tot pe 15 septembrie, când vor începe înscrierile. Până atunci vă spunem doar că orele se vor ține tot online, astfel încât oricine, din orice colț al lumii să poată participa la ore.
În altă ordine de idei, pregătim o surpriză pentru cei mici, până la final de lună o să iasă pisica cu totul din sac! Așa că, fiți pe-aproape!
Mai jos vă așteaptă, ca de obicei, o serie de recomandări pentru făcut învățatul limbii portugheze o activitate care îmbină utilul cu plăcutul. Avem muzici, filme, videoclipuri cu și despre grădini, recomandări de lectură și, desigur, o ilustrație pe final de drum, să încânte privirea și mintea.
Ah, și încă ceva înainte să trecem la știrile pe scurt. Dacă aveți recomandări pe care vreți să le împărtășiți cu restul pasionaților de limbă portugheză, dați-ne de veste la contact@falaportugues.ro și o să apară într-o secțiune dedicată.
Gata cu poveștile, să trecem la știri!
Filme, documentare, video în portugheză
Pentru o experiență imersivă într-ale grădinăritului și grădinilor din Lisabona, recomandăm canalul de YouTube al Festivalului Jardins Abertos. Foarte util pentru iubitorii de plante, dar și pentru cei care adoră plimbările prin grădini!
Pe lângă vizitele în persoană în grădini și parcuri, ultima ediție a festivalului a avut o componentă educativă online și astfel au prins viață câteva rubrici super interesante.
Selva Urbana este o incursiune în „jungla” din apartamentele unor grădinari care, pe lângă faptul că ne oferă informații utile pentru îngrijirea plantelor, ne fac și un tur al casei lor. Em português, claro!
Iar în colecția Conversas nos Jardins se regăsesc interviuri cu patru iubitori de grădini: un profesor de biologie, un specialist în plante medicinale, un profesor de peisagistică și un ghid de grădini. Fiecare dintre ei și-a ales o grădină și ne prezintă amănunte interesante despre plantele din acele spații. Uma maravilha!
Prepare o seu coração! Ne uităm la o comedie romantico-muzicală pe numele său Refrigerantes e Canções de Amor. Are comedie, are muzică și mai are și apariția specială de uma Dinossaura Cor-de-Rosa.
Eroul nostru își găsește muza într-un supermaket și se îndrăgostește lulea, cu toate că o vede doar în costumul de dinozaură! Filmul este super fofinho și simpatic, asta dacă treci de primele 20 de minute! În film mai apar umoristul brazilian Gregório Duvivier și fantoma artistului portughez Jorge Palma. De văzut la liber pe RTP Play aici.
Cea mai bună muzică portugheză
Recomandările muzicale pentru septembrie sunt variate ca gen și stil și sperăm să găsiți ceva pe placul vostru în lista de mai jos.
Bárbara Tinoco a început să compună de la 13 ani și, la doar 21 de ani, face parte deja din noua generație de artiști portughezi de succes. Muzica și versurile Antes Dela Dizer Que Sim au fost compuse chiar de Bárbara și a lăsat publicul boquiaberto la The Voice Portugal. Ne mai plac și Sei Lá, A Fugir de Ser și Se o mundo acabar, care a fost lansată în plină pandemie și are un videoclip filmat acasă, cu imagini primite de la prieteni și familie.
Os Bosque – o trupă tânără, de care probabil încă nu ați auzit, dar care promite. Sunt finaliști ai concursului EDP Live Bands 2020 și au lansat recent videoclipul pentru piesa Lawrence da Arrábida.
Alberto Índio – Simples Assim. Merge direct la sentiment și este un omagiu adus iubirii necondiționate a unui părinte. Pentru microbiști, amintim că Alberto Índio este cel care interpretează și imnul FC Porto – Azul e Branco é o Coração.
Podcast în limba portugheză
Maria Isabel Stilwell, jurnalistă și autoare de romane istorice, ne invită într-un tur ghidat prin locurile care au marcat existența lui Dom Manuel I – Os Lugares Desta História. 10 Sítios de Dom Manuel I.
Cele 10 episoade sunt disponibile în versiune video și podcast pe site-ul revistei Visão, fiind filmate chiar în locurile despre care se vorbește. Povestea e incitantă și ne ține aproape mai ceva ca o telenovelă!
Este un exemplu de așa da pentru prezentarea evenimentelor istorice într-o formă cât mai accesibilă și mai interesantă. Să ascultați cu atenție, e pe-acolo undeva și o simpatică poveste de dragoste la prima vedere!
Cărți, reviste digitale și bloguri în limba portugheză
Ne-a atras atenția O infame DICIONáRIO CóMICO de Língua Portuguesa de Eduardo Madeira. Deixamos aqui alguns exemplos: Futsal – futebol para flores de estufa! Janela – meia porte; Lua de mel – o purgatório do casamento; Meteorologista – apostador profissional; Trabalho – a pior maneira de ganhar dinheiro!
Dicționarul poate fi transformat într-un instrument interactiv și amuzant de învățare pentru cei cărora definițiile clasice li se par plictisitoare. Disponibil în variantă eBook la Bertrand Livreiros.
Până pe 13 septembrie se desfășoară cea de-a 90-a ediție a Feira do Livro de Lisboa. Ocazie numai bună de a reface lista de lecturi pentru iarnă, pentru cine are sau își face drum pe-acolo! Apropo, în intervalul orar 21:00-22:00, Hora H, se găsesc titluri chiar și cu 50% reducere. Aproveitem!
Platformă muzicală în portugheză
Pentru toți pasionații de muzică, platforma Cantar Mais este locul ideal pentru a se familiariza cu muzica din întreaga Lusofonie și din întreaga lume.
Cum funcționează? Practic este o bază de date în care găsiți înregistrarea cântecului pe care îl alegeți spre studiu, în mai multe versiuni: instrumentală, vocală, respectiv instrumentală și vocală. Piesele sunt însoțite de partituri în format digital. Partea cea mai interesantă și utilă pentru cei care învață un instrument este că pot urmări partitura și asculta piesa în timp real, iar formatul digital permite însoțirea fiecărei măsuri prin intermediul unui cursor care se plimbă magic pe portativ, astfel încât să știți exact unde vă aflați și ce trebuie să exersați.
În plus, pentru fiecare piesă puteți descăra o fișă de lucru, care poate fi imprimată ușor și care conține partitura, pe de-o parte și versurile, pe de altă parte. Și dacă vreți ca treaba să fie completă, puteți citi și analiza muzicală a piesei, care include date despre muzicalitate, ritmicitate, formă și acompaniament. Uma delícia, ce să mai!
Ilustrația lunii: A Pera Espera, de Andrei Busuioc @boosuioc
Gata știrile pe scurt!
Fiquem bem și dacă v-au plăcut veștile de la noi, nu ezitați să le povestiți și prietenilor voștri despre newsletter-ul nostru. Se pot abona cât ai zice portugheză!
Até breve!
Beijinhos,
Fala Português!