António de Oliveira Salazar, un personaj istoric controversat

António de Oliveira Salazar a guvernat Portugalia cu o mână de fier timp de aproape jumătate de secol. A înființat Estado Novo (Statul Nou), un regim autoritar de dreapta care era bazat pe principii conservatoare, naţionaliste şi clericale: Deus, Pátria e Família (Dumnezeu, Patria și Familia).

Personaj istoric controversat, Salazar a jucat un rol important în parcursul Portugaliei în secolul XX. Astăzi vă invităm să-l cunoașteți pe António Salazar și prin prisma detaliilor mai puțin cunoscute din viața sa, aspecte care i-au marcat personalitatea și parcursul politic, dar care au rămas în afara cărților de istorie.

António Salazar s-a născut în Vimiero, în regiunea centrală a Portugaliei. Deși familia sa nu era foarte înstărită, educația lui și a surorilor sale a fost extrem de importantă pentru părinți. Tânărul Salazar a avut o înclinație spre viața bisericească și a studiat în orașe foarte mari, precum Viseu și Coimbra. A renunțat să intre în rândurile clerului, în favoarea Dreptului, specializare pe care a absolvit-o cu un punctaj aproape perfect: 19 din 20 de puncte. În Portugalia, 20 este echivalentul notei 10 – adică nota profesorului, acordată foarte-foarte rar!

Inițierea în viața politică

Sursa foto: tvi24.iol.pt

Primii pași ai lui Salazar în viața politică au avut loc în timpul Primei Republici Portugheze (1910-1926) prin diverse publicații în ziare cu caracter religios. Mai apoi a aderat la un partid politic, căruia însă nu i-a acordat prea multă atenție, alegând să se dedice carierei sale de profesor.

Adevărata sa inițiere în politică are loc mult mai târziu, după căderea regimului Primei Republici Portugheze: acesta acceptă funcția de Ministru de Finanțe, în timpul dictaturii președintelui Óscar Carmona.

Din această funcție, António Salazar a reușit să rezolve problemele bugetare fundamentale și să balanseze economia Portugaliei. Așadar, datorită iscusinței la cârma economiei țării, în 1932 António de Oliveira Salazar devine prim-ministru al Portugaliei. El va deține această funcție până în 1968.

Estado Novo

Procesul prin care Estado Novo „a luat naștere” nu a fost unul brusc, ci mai degrabă clădit cărămidă cu cărămidă. Salazar și-a sporit puterile prin noua Constituție, votată prin referendum cu peste 99% din voturi pentru. De altfel, aceste alegeri reprezintă un moment-cheie al istoriei Portugaliei, deoarece au dus la scoaterea din practică a anumitor criterii sociale și au permis femeilor portugheze să-și exercite pentru prima oară dreptul la vot.

Prin acest nou proiect de lege, Portugalia se îndepărta tot mai mult de democrație și se apropia de un regim autoritar ca la carte. Deși partidul său era de extremă-dreapta, practicile politice folosite de Salazar se diferențiază totuși de cele ale contemporanilor săi din Germania sau Italia. Fascismul din Portugalia nu a fost atât de sângeros și radical, în schimb s-a bazat pe tradiţionalismul catolic al lui Salazar. Astfel, modernizarea economică era imperios necesară tocmai în scopul apărării valorilor religioase şi rurale ale ţării.

Un element comun al regimurilor totalitare din perioada interbelică era poliția politică, care se ocupa cu detectarea și pedepsirea opozanților regimului. Această practică a fost adoptată și în Estado Novo, purtând numele de Polícia Internacional e de Defesa do Estado (PIDE). De altfel, se crede că Salazar ar fi folosit PIDE pentru a lichida diverși oponenți politici, chiar și din rândul colegilor săi. Alți opozanți erau trimiși în pușcării și lagăre de muncă silnică din Portugalia sau din colonii, cum ar fi de exemplu lagărul Tarrafal din Capul Verde, supranumit și Campo da Morte Lenta (Câmpul morții lente).

Prosperitate versus educație

În timpul dictaturii sale, António de Oliveira Salazar a reușit să rezolve o problemă fundamentală cu care Portugalia se confrunta de multă vreme: economia. De fapt, scopul inițial al acestuia era ca statul să devină prin noul regim un stâlp de sprijin și un model pentru coloniile portugheze.

Prosperitatea, neutralitatea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și tacticile dictatorului au permis Portugaliei în 1949 să fie singura țară nedemocratică fondatoare a Organizației Tratului Atlanticului de Nord (NATO). Desigur, a mai existat un factor important care a înclinat balanța în favoarea Portugaliei: Insulele Azore! Baza aeriană din Lajes (Ilha Terceira) a oferit Alianței acces rapid spre Europa, Africa și Orientul Mijlociu în timpul Războiului Rece.

Pe plan local, Salazar s-a axat pe problemele clasei muncitoare, dar a omis o altă problemă majoră a portughezilor: sistemul educațional. Lipsa implicării lui în acest domeniu, în contextul în care unul din patru portughezi nu știa să citească, a fost unul dintre factorii care au dus mai târziu la căderea regimului.

Numărul copiilor care își începeau studiile era foarte mare, însă mai puțin de 7% dintre elevi reușeau să termine ciclul obligatoriu de studiu (3 ani pentru fete și 4 ani pentru băieți). Principiile religioase ale lui Salazar s-au reflectat desigur și în educație. Învățământul era segregat pe sexe, iar în sala de clasă trebuiau musai să existe un portret al prim-ministrului și o cruce.

Slăbirea regimului

Sursa foto: ionline.sapo.pt

Regresul popularității lui Salazar are loc în contextul Războiului Rece, când începe destabilizarea economică a Portugaliei. Pe măsură ce scădeau resursele economice, scădea tot mai mult și autoritatea dictatorului.

Salazar însă n-a apucat să-și vadă regimul răsturnat, pentru că a murit în 1970 din cauza unui atac cerebral. Regimul gândit și construit de el a mai continuat pentru o perioadă și după moartea sa, însă sub conducerea lui Marcelo Caetano. La 25 aprilie 1974 are loc „Revoluția Garoafelor” – revoluția pașnică care a marcat începutul democrației în Portugalia, despre care vom vorbi pe îndelete într-un articol viitor.

Cum a rămas António de Oliveira Salazar în memoria portughezilor? Pois, părerile sunt împărțite și nici n-ar fi cu putință să fie altfel! Unii îl asociază cu sentimentul de saudade (dor, nostalgie, lipsă), iar alții îl văd ca pe un om rigid și autoritar care nu a reușit să-și ducă până la capăt viziunea. Quem sabe cum ar fi evoluat lucrurile dacă Salazar s-ar mai fi aflat la putere pe 25 aprilie 1974?!

Articol scris de Diana Mereuță, studentă în anul 2 la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția de limbă portugheză, în perioada practicii profesionale la Fala Português!

Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați vă abonați la newsletter-ul Fala Português! O selecție lunară cu noutăți din lumea lusofonă, recomandări de filme, podcast-uri, muzici și alte resurse educaționale.

Que mais? Ne mai puteți urmări pe Instagram și pe Facebook, unde împărtășim tot felul de curiozități și sfaturi practice pentru învățarea limbii portugheze!