Lecția de portugheză 2.0. Timpuri verbale: Imperfectul vs. Pretérito Perfeito Simples

Olá, fofinhos!

Așa cum vă povesteam săptămâna trecută, astăzi înfruntăm două timpuri verbale, respectiv imperfectul și Pretérito Perfeito Simples ale modului indicativ.

Să începem cu începutul și să ne reamintim la ce ne ajută fiecare.

Nota bene: Dacă preferați să vedeți contextul mai întâi, dați fuga la exemple și reveniți apoi la teorie. Dacă preferați teoria și apoi exemplul, continuați, continuați.

Pretérito Perfeito Simples (PPS)

Buuuun, acest PPS, pe care noi în română îl echivalăm cu perfectul compus (m-am trezit – acordei, am ascultat un podcast – ouvi um pocast, am citit câteva pagini dintr-o carte – li umas páginas num livro etc.) îmi este de folos atunci când vreau să descriu acțiuni punctuale, încheiate.

Deci când îl folosesc mai exact?

Îl folosesc atunci când vreau să vorbesc despre ce-am făcut ieri, ce-am făcut de dimineață, cum am petrecut în weekend. Adică mă ajută să înșirui o serie de evenimente care au avut deja loc.

Carevasăzică atunci când acțiunea are un început și un sfârșit și ceea ce contează este rezultatul și nu procesul atunci folosesc PPS.

De fiecare dată când folosesc PPS e ca și când aș face o fotografie, un instantaneu: surprind informația într-o anumit moment. Nu are importanță când a început, nici când s-a terminat, important e că s-a produs.

De asemenea, dacă vorbesc despre mai multe acțiuni care s-au încheiat și folosesc PPS, o să constat că tendința generală este să le menționez în ordinea în care s-au întâmplat: mai întâi m-am trezit (acordei), apoi am ascultat un podcast (ouvi um podcast), apoi am citit câteva pagini dintr-o carte (li umas páginas num livro).

Practic, cu fiecare acțiune menționată mă apropii din ce în ce mai mult de prezent.

Cât privește formele nu vă mai plictisesc, dar dacă nu vi le mai amintiți, aruncați un ochi aici.

Imperfectul

Bun, am stabilit că PPS mă ajută să surprind instantanee cum ar veni.

Dacă mai țineți minte, când am vorbit despre imperfect l-am descris ca fiind mai degrabă un film, decât o fotografie.

De ce? Pentru că imperfectul mă ajută să descriu, să reliefez acțiuni care se tot repetau în trecut, să creez un cadru mai larg al acțiunii, să mă concentrez asupra procesului și nu asupra rezultatelor. Este timpul dezvoltării personale dacă vreți (hahahaa, glumim, glumim). Nu mai țineți minte formele? Click aici.

Când îl folosesc?

Când spun o poveste, când descriu cum era copilăria mea, când fac paralele de tipul „pe vremea meaaaaa…” sau „în 1900 toamna…”, când descriu ce făcea bunica atunci când era de vârsta mea ș.a.m.d.

Când vine vorba de imperfect, când a început acțiunea și când s-a încheiat chiar nu are nicio relevanță, ceea ce mă interesează este miezul acțiunii, ce se întâmpla la momentul respectiv și dacă se poate cu lux de amănunte.

Bine, păi și când se întâlnesc astea două timpuri ce se întâmplă?

Ei bine, nu se întâmplă nimic grav, pentru că ele pot conviețui.

De ce? Pentru că exprimă lucruri compleeeeeet diferite și atunci nu e vorba de cine câștigă bătălia ci de cine-și are locul unde.

Să vedem niște exemple:

(1) Antigamente vivia na casa dos meus avós, mas em 1991, a minha família mudou-se para Lisboa e os dias passados na casa dos avós tornaram-se história.

Pe vremuri locuiam în casa bunicilor mei, însă în 1991 familia mea s-a mutat la Lisabona, iar zilele petrecute în casa bunicilor au devenit istorie.

Așadar, în primă fază descriu o acțiune (mă și văd zi de zi în casa bunicilor făcând tot felul de năzdrăvănii), după care acțiunea respectivă e întreruptă brusc de un eveniment punctual – mutarea la Lisabona, care face ca zilele petrecute în casa bunicilor să devină istorie.

În cazul de față, PPS are un rol disruptiv, să-i spunem, pentru că vine și taie firul povestirii țesut cu imperfect.

(2) Estava a deliciar-me com uma fatia de bolo quando o Marco entrou na cozinha e perguntou-me onde guardava o café.

Mă desfătam cu o felie de tort când Marco a intrat în bucătărie și m-a întrebat unde țineam cafeaua.

Aham, deci aici am o acțiune în plină desfășurare (eram cu fața în tort cum ar veni), când a venit Marco și m-a întrerupt în două ipostaze: una, când a intrat în bucătărie și doi când m-a întrebat de cafea. Să nu îi zici ceva de dulce?

Ca și în cazul anterior am aceeași situație disruptivă. Ceva care era în plină desfășurare e întrerupt de o acțiune scurtă, rapidă, care strică flow-ul cum ar veni.

(3.1) Dom Pedro o Cru foi filho de Dom Afonso IV e de Beatriz de Castela.

Dom Pedro cel Crud a fost fiul lui Dom Afonso IV și al lui Beatriz de Castela.

(3.2) Dom Pedro o Cru era filho de Dom Afonso IV e de Beatriz de Castela.

Dom Pedro cel Crud era fiul lui Dom Afonso IV și al lui Beatriz de Castela.

Șah-mat, cum ar veni! Deci ce se întâmplă?

Bun, în cazul de față am două propoziții în care singura diferență e dată de timpul verbului. Ambele sunt corecte, doar că exprimă lucruri diferite.

Dacă mă raportez la Dom Pedro o Cru foi – ceea ce subliniez este un fapt istoric, atât și nimic mai mult. Trecem imediat la următorul. Pot continua simplu după cum urmează: Casou com Constança Manuel, mas namorou com Inês de Castro (s-a însurat cu Constança Manuel, dar s-a iubit cu Inês de Castro – o adevărată telenovelă, nu alta). Alte două episoade, pe care doar le trec în revistă.

Dacă mă uit la celălalt exemplu, Dom Pedro o Cru era – aici creez contextul istoric pentru fostul rege. Descriu începuturile și adaug alte informații care împreună creează un tablou mai cuprinzător despre domnia sa. O continuare în aceeași notă ar fi: tinha 6 outros irmãos e aparentemente um defeito de gaguez (avea șase alți frați și aparent un defect de vorbire – era bâlbâit, ce s-o mai dăm cotită).
Muito bem! Da, foarte interesant acest periplu prin exemple, deci până la urmă ce trebuie să rețin?

Imperfectul e un timp al continuității, în vreme ce Pretérito Perfeito Simples e un timp al discontinuității. Dacă rețineți acest aspect viața va fi simplă și frumoasă.

Dar de ce trebuie să mă gândesc când îl folosesc pe unul și când pe celălalt?

Pentru că în limba maternă nu ne gândim niciodată ce timp trebuie să folosim. Îl folosim intuitiv, asta pentru că am învățat să vorbim fără reguli gramaticale explicite și fără teorie.

Când învățăm o limbă străină și ne uităm puțin și la rotițele și piulițele care fac parte din structură ajungem să conștientizăm cum funcționează mecanismul și asta necesită ceva efort. Nu vă faceți griji, cu exercițiu se rezolvă.

Apropo de exerciții, aveți aici un document pe care îl puteți descărca, imprima și completa după bunul plac. Răspunsurile le găsiți, în mod tradițional, la final, să vă corectați.

Spor la treabă și ne vedem la următoarea lecție!

Até breve!

Nu uitați să vă abonați la newsletter-ul Fala Português! pentru a fi la curent cu noutățile din lumea lusofonă, recomandări de filme, podcast-uri, muzici și alte resurse educaționale.

Que mais? Ne mai puteți urmări pe Instagram și pe Facebook, unde împărtășim tot felul de curiozități și sfaturi practice pentru învățarea limbii portugheze! Até breve!