New York Portuguese Short Film Festival, ediția 2019

11/20/2019 8:43 am Publicat de Cristina Nițu ,

Proiecțiile New York Portuguese Short Film Festival au împlinit 9 ani de existență și numără, anul acesta, patru ediții la București și trei la Cluj-Napoca și la Timișoara.

Alese pe sprânceană de patru jurați desemnați de Arte Institute din New York, cele 15 scurtmetraje care întregesc ediția de anul acesta vor mulțumi iubitorii de animație, de ficțiune și de film documentar. Prin varietatea temelor, proiecția încurajează, la fel ca la edițiile precedente, dialogul intercultural.

NYPSFF este un festival itinerant, care promovează noile tendințe în cinematografia portugheză și tinerii regizori portughezi. Conceput ca un festival itinerant, care să ofere cât mai multă vizibilitate cinematografiei portugheze contemporane, de-a lungul celor nouă ediții ale sale festivalul a călătorit în Statele Unite, Portugalia, Brazilia, Africa de Sud, Angola, Australia, Polonia, Canada, Germania, China, Mozambic, Marea Britanie, Tailanda, Franța, Kenya, India, Ungaria, Senegal, Republica Cehă și România.

Anul acesta, în România, scurtmetrajele portugheze din New York se vor vedea :

  • La Cluj-Napoca, pe 3 decembrie, de la ora 18 :30, la Cinema Dacia

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

  • La București, pe 4 decembrie, de la ora 18:30, la Cinema Elvire Popesco

Bilete disponibile pe www.eventbook.ro

  • La Timișoara, pe 4 decembrie, de la ora 18:30, la BUPT

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Filmele vor fi subtitrate în limba engleză și în limba română.

Subtitrările în limba română au fost realizate de studenții secției de limbă portugheză din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, cu sprijinul Catedrei Fernando Pessoa, al Corinei Nuțu și al Claudiei Vlad, în cadrul Atelierului de subtitrări, inițiat de traducătoarea Simina Popa.

Selecția de scurtmetraje New York Portuguese Short Film Festival 2019 – NYPSFF – selecție filme_2019

Organizatori: Arte Institute, Fala Português!

Parteneri instituționali: Catedra de limbă portugheză Fernando Pessoa, Institutul Francez din România, Centrul de Limbă Portugheză/Institutul Camões din Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană Cinema Dacia, Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca, Centrul de Limbă Portugheză/Institutul Camões din Timișoara, Universitatea Politehnica din Timișoara, Biblioteca Universității Politehnica din Timișoara.

Parteneri media: Librăriile Humanitas, Radio România Cultural, The Romania Journal, Movie News, Raftul cu Filme, Observator Cultural, COSPOL, TeleU.

Scurtmetraje portugheze din New York

Te-ar mai putea interesa

10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

01/18/2024 7:56 pmCITEȘTE ARTICOLUL
O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

12/23/2023 11:32 amCITEȘTE ARTICOLUL
Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

11/20/2023 11:36 amCITEȘTE ARTICOLUL
Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

10/17/2023 10:18 amCITEȘTE ARTICOLUL