Traducătoarea Corina Nuțu despre Gonçalo M. Tavares

© Veronica Manole

Anul acesta au fost lansate două titluri noi de-ale scriitorului portughez Gonçalo M. Tavares – „Enciclopedia“ la Editura Școala Ardeleană, în traducerea Corinei Nuțu, și „Un om: Klaus Klump. Mașinăria lui Joseph Walser“, la Editura Paralela 45, în traducerea Cristinei Bugheanu. Un autor foarte căutat de editurile românești, deci, care în luna octombrie a venit în România ca invitat de onoare al Festivalului Internațional de Carte din Cluj-Napoca.

Corina Nuțu este lector la Universitatea din București, o foarte bună cunoscătoare a limbii și literaturii de limbă portugheză, iar „Enciclopedia“ este deja al treilea volum de-al lui Gonçalo M. Tavares pe care îl traduce în limba română. Fiind vorba de un scriitor vădit valoros, foarte generos în abordări și genuri literare, am rugat-o pe Corina să ne povestească despre scrierile lui Tavares din perspectiva celui mai fidel cititor – traducătorul –, pentru a le stârni și altora curiozitatea.

Simina Popa: Ai tradus în ultimii ani „Cinci plimbări prin cartier“, „Alte Cinci plimbări prin cartier“ (Ed. All, 2016, 2017) și „Enciclopedia“ (Ed. Școala Ardeleană, 2018). Cum a fost experiența traducerii lui Tavares – inspiratoare, apăsătoare, ai empatizat repede cu stilul lui? Ce teme trebuie – sau ajunge – să domine un traducător al lui Tavares?

Corina Nuțu: În general empatizez ușor cu autorii care scriu în stiluri ludice sau ironice, așa că nu mi-a fost greu să mă adaptez atunci când am început să traduc cărțile din seria Cartierul. Când am tradus Enciclopedia, întorsăturile de frază ale autorului îmi erau deja familiare și aproape că îmi intraseră în reflex. Ca să îl traduci pe Gonçalo M. Tavares, e foarte util să ai noțiuni de teorie literară, să te poți orienta prin labirintul literaturii universale și să știi câte ceva despre filosofie, domeniu în care, din păcate, nu sunt nici pe departe specialistă. Sper, totuși, că ideile autorului sunt cel puțin inteligibile în traducerea mea. Nu a fost întotdeauna simplu, dar până acum Cartierul și Enciclopedia au fost experiențele cele mai satisfăcătoare din cariera mea de traducător.

SP: Te-a inspirat sa aprofundezi un subiect anume, din cele pe care le-ai descoperit traducând?

CN: Deși literatura și filosofia sunt cele două teme fundamentale ale cărților pe care le-am tradus, Tavares își ilustrează ideile făcând referire la subiecte din cele mai variate, de la motorul în doi timpi până la meseria de ceasornicar, și folosește termeni din diverse domenii cu care a trebuit să mă familiarizez. De exemplu, în Scurte însemnări despre muzică menționează un studiu de etologie, despre păsări care au fost crescute într-un mediu izolat din punct de vedere acustic, dar au dobândit cântecul speciei lor fără să îl fi auzit niciodată înainte. Comportamentul animalelor mi se pare un subiect interesant și mi-ar plăcea să mai citesc despre asta pe viitor.

SP: Volumele traduse de tine abundă de trimiteri și aluzii literare și științifice, dar am observat că ai ales să nu faci note de subsol. Cum ai luat hotărârea? Este politica ta de traducător?

CN: Din păcate nu am avut o politică consecventă atunci când am tradus cărțile lui Tavares. Pentru Cartierul, care conține mai ales aluzii literare indirecte, am considerat că explicațiile ar îngreuna lectura și ar strica ritmul și umorul textelor. De asemenea, am ales să folosesc propriile mele traduceri pentru versurile citate în Domnul Eliot și conferințele, ca să mă asigur că se potrivesc cu comentariile domnului Eliot. Nu știu dacă a fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau. Când am tradus Enciclopedia, care cuprinde o rețea mai complexă de trimiteri literare și științifice, am ales să folosesc traducerile deja existente ale cărților citate direct (acolo unde le-am găsit) și să le indic în note de subsol. În același volum, am mai folosit note ca să explic unele jocuri de cuvinte intraductibile sau aluzii la cărțile lui Tavares care nu au apărut încă în România. Din nou, nu știu dacă a fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau.

SP: Cum ai promova cea mai recentă traducere, „Enciclopedia“, unui cititor curios? Cum se citește mai bine, dintr-o suflare, sau ca o carte de aforisme, pe care o guști în înghițituri mici? Ți se pare o carte accesibilă?

CN: Enciclopedia este o carte care îndeamnă la reflecție și, personal, cred că cititorii ei ar beneficia mai mult de pe urma unei lecturi lente. Este mai abstractă decât Cartierul, cel puțin la prima vedere, și uneori poate fi deconcertantă pentru publicul român: Scurte însemnări despre legături, de exemplu, e o colecție de fragmente scrise pornind de la citate din trei autoare practic necunoscute în România, iar Scurte însemnări despre Literatura-Bloom conține aluzii la unele scrieri ale lui Tavares care nu au fost încă traduse în română. Totuși, trimiterile acestea sunt de cele mai multe ori pretexte pentru raționamente și jocuri de limbaj a căror înțelegere nu depinde neapărat de bagajul de cunoștințe al cititorilor, așa că Enciclopedia se dovedește a fi mai accesibilă decât ar putea părea. O recomand cititorilor cu spirit speculativ, preocupați de marile probleme ale vieții și aflați în căutarea unei lecturi inedite și stimulante.

SP: Ce scriitor român crezi că ar putea să-i placă lui Gonçalo M. Tavares, cunoscându-i ritmul și stilul?

CN: După părerea mea, Gonçalo M. Tavares ar putea avea unele afinități cu Gellu Naum; mă gândesc în primul rând la elementele absurde sau suprarealiste, la atenția acordată limbajului, care trece pe primul plan, și la meditațiile asupra creației literare. Din câte știu, Gellu Naum nu a fost tradus în portugheză până acum, dar Tavares ar putea avea acces la traducerile în engleză sau franceză ale cărților lui.

SP: Gonçalo M. Tavares este de asemenea profesor de epistemologie. Crezi că se simte în stilul lui, în frazare, experiența de profesor? Tinde să povestească sau să ne învețe, pe noi, cititorii?

CN: Cred că pe alocuri se simte. Mai ales în Enciclopedia, multe pasaje seamănă cu fragmente din discursul unui dascăl care i se adresează unui învățăcel. Cu toate astea, chiar dacă uneori pare să aibă intenții didactice, nu cred că încearcă neapărat să ne ghideze spre anumite concluzii prestabilite, sau să ne impună propriile lui soluții pentru problemele pe care le abordează. Mai degrabă ne indică anumite teme de reflecție și ne învață cum să gândim.

SP: Ce întrebare ai vrea să-i pui autorului?

CN: L-aș ruga să îmi spună, dacă poate, mai multe despre ceilalți locuitori ai Cartierului, care nu apar în cărți sau sunt menționați doar în trecere (de exemplu domnul Borges, sau doamna Woolf). Mi-ar plăcea să aflu ce preocupări au și în ce fel își trăiesc viața. Sper că voi avea ocazia să îi pun această întrebare la un moment dat în viitor.

Text introductiv și interviu de Simina Popa