Africa, motocicleta și arhitecții
De curând am terminat de citit o carte mai puțin obișnuită pentru mine, cel puțin: „Oyibo. 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa” de Ana Hogaș și Ionuț Florea, lansată la editura Humanitas. Pentru relaș nu obișnuiesc să mă aventurez mai departe de beletristică, dar când vezi Africa și motocicletă la un loc, curajul parcă nu întârzie să apară. Autorii sunt doi tineri arhitecți, care în 2011 au decis să renunțe practic la tot ce îi ținea prinși în loc, să se suie pe o motocicletă și să o ia din loc, timp de 14 luni, până în cele mai îndepărtate colțuri ale continentului african.
Întâmplarea a făcut să văd cartea într-o librărie care acum, din păcate, nu mai există. Recunosc că am ezitat înainte să o cumpăr, însă am zis că măcar și pentru capitolul dedicat Mozambicului merită să îmi fac de cap pe final de an. Cum puține sunt jurnalele de călătorie care să treacă în revistă (și) fostele colonii portugheze, mai ales din perspectivă conațională, e de la sine înțeles gestul.
Lectura nu a debutat în forță. Mai întâi timid, cu capitolul dedicat țării pentru care luasem cartea, ca mai apoi, luând-o de la început să constat că nu știu când am ajuns la următorul, și la următorul, și la următorul, și la următorul capitol. Am aflat că:
1) mozambicanii sunt poate cei mai pașnici africani, timizi și calzi, gata oricând să întindă o mână de ajutor. Episodul în are protagoniști sunt Antonio și Francisca din casa cu pereți de bârne, în care îi adăpostesc pe autorii volumului, face să transpară modestia și faptul că odată aflat la limita subzistenței nu ai nimic de pierdut dacă le întinzi o mâna de ajutor unor necunoscuți, veniți de pe alt continent, ba dimpotrivă!
2) registrul culinar cunoaște multe influențe din gastronomia portugheză, mai ales în privința dulciurilor, iar pastelerias nu întârzie să fie menționate ca locuri în care pão português, foietajele cu cremă de ou și lapte împânzesc locul altfel pauper.
3) istoria recentă și-a lăsat adânc amprenta asupra peisajului urban. Descoperit în 1498 de portughezii conduși de Vasco da Gama, Mozambicul se înscrie sub dominația Coroanei portugheze timp de cinci secole, pentru ca mai apoi să își câștige independeța în 1975, odată cu încheierea Războiului colonial, alungarea portughezilor din teritoriu și consolidarea FRELIMO, Frontul de eliberare sprijinit de state comuniste ca URSS și Cuba. Interesant a fost apoi delirul politic, soldat cu un război civil întins pe o perioadă de 16 ani, între Front și Renamo, gruparea de rezistență națională, care se reflectă în clădirile decrepite, magazinele în faliment, străzile pustii și blocurile care și-au pierdut din caracterul sobru datorită frescelor multicolore care le-au împânzit.
Recomand aventura celor doi arhitecți cu cea mai mare încredere că va satisface toate exigențele oricărui cititor înrăit sau simplu amator, nu doar prin detaliile istorice, geografice și socio-culurale care inundă fiecare pagină, dar și datorită realității fizice, prezente prin fotografiile care întregesc conținutul – păcat că nu se știe mai niciodată exact, doar cu puține excepții, locul în care au fost făcute.
Dacă autorii ajung vreodată să dea peste acest post îi rog călduros să dea de știre la adresa de e-mail disponibilă la contact, pentru descoasere. Promit recompensă pe măsură!
